Ufitziu Limba Sarda

Sos ufìtzios de limba e cultura sarda sunt dae annos una realtade presente e de importu pro sas Amministratziones Pùblicas. S’isportellu linguìsticu est unu servìtziu nàschidu cun s’intentu de amparare su sardu, sa limba chi est parte manna de s’identidade e de sa cultura nostra. Est istadu apertu gràtzias a sos contributos de sa Leze 482 de su 15 de Nadale de su ’99 (Norme in materia di tutela delle minoranze linguistiche storiche) e a su traballu mannu chi faghent paris s’istadu, sa Regione e sos Comunes.

Si cheret duncas fàghere intrare sa Limba Sarda in sos ufìtzios de s’Amministratzione Pùblica e custu est solu unu de sos passos chi tocat a pònnere pro arribare a artu, pro arribare, cun impinnu e amore pro sa limba, fintzas a su Bilinguismu. Naramus “Bilinguismo” cando duas limbas (sardu e italianu in custu casu) benint reconnotas a manera ufitziale dae s’istadu, ambas duas benint impreadas pro faeddare de totu chentze chi una siat cunsiderada prus importante de s’àtera. Custu at a tènnere resurtados mannos pro sos sardos:

  • S’impreu efetivu e fitianu de ambas sas limbas dae parte de totus sos sardos;
  • Su reconnoschimentu ufitziale de su sardu dae parte de s’Istadu;
  • Sa presèntzia de sardu e italianu in sos cartellos, in sa toponomàstica e in sas comunicatziones de onni ratza;
  • Su bilinguismu in sas iscolas;
  • Sa cussèntzia noa chi nos faghet bìere su sardu comente limba e non prus comente dialetto.

Sunt fainas de s’isportellu:

  1. Impreare sa limba sarda cun chie andat a Comune, dare e difùndere informatziones a sos ufìtzios e a sos tzitadinos de sos Comunes chi faghent parte de su prozetu;
  2. Traballare paris cun sos àteros Comunes e cun s’ufìtziu de sa Limba e de sa Cultura Sarda de sa Provìntzia de Aristanis;
  3. Fàghere de tràmite intre sas Amministratziones e sos tzitadinos, sas iscolas, sos sòtzios culturales e sos àteros entes presentes in sos comunes chi faghent parte de su prozetu;
  4. Bortare e difùndere documentos in limba sarda a manera de permìtere s’impreu de su sardu in sos ufìtzios, in sos Cussizos Comunales e in sos assessoraos de sos Comunes chi faghent parte de su prozetu;
  5. Fàghere, sìghere, aggiornare su situ internet de sos Comunes chi faghent parte de su prozetu;
  6. Incorazare e sensibilizare sos zòvanos pro chi torrent a impreare sa limba sarda;
  7. Fàghere a manera chi sa comunidade potzat cumprèndere s’importàntzia de sa pròpia identidade;
  8. Traballare pro chi s’arribet a una realtade sòtziu culturale prus unida;
  9. Ispronare sas relatziones e sos raportos sotziales intre sas comunidades pro chi bi potzat èssere unu iscàmbiu semper ativu.

S’Istadu Italianu, in s’artìculu 6 de sa Costitutzione narat: “La Repubblica tutela con apposite norme le minoranze linguistiche”. Ma semus nois, sos tzitadinos in antis de totu, chi devimus fàghere totu su possìbile pro mantènnere bia sa limba, pro dda difùndere, valorizare ca est parte de nois, de s’identidade nostra. Tocat duncas a traballare cun impinnu e passèntzia pro arribare a tènnere una cussèntzia linguìstica noa chi siat capatza de lassare a unu chirru cuss’idea mala de sardu impreadu dae zente pòbera e pagu istudiada ebbia. In custa manera amus a bìere sa limba nostra comente una richesa chi non tenet prètziu.

In custu caminu chi amus leadu, at tentu e sighit a tènnere una parte de importu s’azudu de sa Regione. Est pròpriu in ie chi est istada fata sa Delìbera de su 28 de abrile de su 2006 chi at aprovadu unas cantas normas ortogràficas de riferimentu pro sa limba sarda iscrita in essida dae s’Amministratzione Pùblica: Sa limba Sarda Comuna. Dae sa nàschida est istada cuntestada e criticada, ma de su restu custu est su chi capitat a totus sas noas chi iscumpiliant s’òrdine de sas cosas. At a èssere menzus, imbetzes, a dda bìere comente unu mèdiu, isperimentale e semper apertu a cambiamentos e/o arrichimentos, chi pro sa prima borta permitit a nois sardos de tènnere una limba codificada, normas iscritas chi sunt sas solas chi ddi podent torrare cussa dignidade de limba chi no at tentu pro meda, tropu tempus. Su de tènnere una limba iscrita de riferimentu non cheret nàrrere ca amus a pèrdere sas variedades locales (comente calicunu at pensadu), ca custas sunt una richesa e nemos nos nde ddas podet leare: est unu diritu e finas unu dovere su de sìghere a faeddare sa variedade pròpria.